Studiu de fezabilitate pentru hidrocentrala CHE Râul Mare

Producătorul de energie Hidroelectrica va investi 800.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind retehnologizării CHE Râul Mare Retezat.
 
Hidroelectrica vrea să încheie un contract de achiziţii publice pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea retehnologizării CHE Râul Mare Retezat cu 800.000 lei, fără TVA, în acest sens postând un anunţ de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), informează Agerpres.
 
Anunţul implică un contract de achiziţii publice, locul de prestare fiind Haţeg – Hunedoara.
 
Serviciul trebuie îndeplinit în două etape, respectiv analiza privind optimizarea debitului instalat în baza determinărilor pierderilor hidraulice pe circuitul hidraulic principal al centralei, Baraj Gura Apelor – galeria de fugă, în sumă de 40.000 lei şi elaborarea studiului de fezabilitate propriu-zis – 760.000 lei.Durata contractului este de 6 luni de la data atribuirii acestuia, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 iunie 2015, ora 14,00, urmând ca acestea să fie deschise a doua zi la ora 11.00.

 

Sursa: Focus Energetic

Lasa un comentariu

You must be logged in to post a comment.